Vine o vreme cand cu toti alergem de trecut. Exista si cei care neaga ca ar face acest lucru, dar nu am sa vorbesc azi de cei care se afla in negare ci de cei care relizeaza ca au avut perioade cand alergau in trecut.
Azi am dat peste acest citat si mi-a dat de gandit.
Exista in ziua de azi multe voci care sustin ca trebuie sa traiesti in prezent, nimic gresit in asta dar nu pot sa nu ma intreb, daca uitand trecutul e o conditie sine-qva-non pentru un prezent fericit atunci cum pot stii ca am fost fericita daca nu privesc in trecut ? E ca si cum ai zice ' Acum sunt fericita, dar ieri nu stiu cum am fost?!'
Cred ca trecutul ar trebui sa fie precum un cimitir! Cu totii mergem la cimitir...stim cum e! E un loc unde mergi rar...incercat de regrete cel mai probabil...daca nu, speriat stiind ca intr-o buna zi cei dragi tie, vor pasii probabil pe unde pasesti tu doar ca ei vor veni sa te caute pe tine. Asa ar trebuie sa fie si cu amintirile! Sa ne cautam cu grija, cu pasi tematori, constienti ca maine clipa asta va fi ingropata pentru vescnicie. Poate asa am avea curajul sa traim viata asa cum ne dorim.
Trecutul daca ma intrebi pe mine are anumite cicluri. Priveste in natura ca sa vezi ca fiecare anotimp are ciclu lui si fiecare lucru dat aici pe pamant are un ciclu de urmat. In urma cu cativa ani incepusem sa traiesc intr-un astfel de cerc vicios. Aveam trei prietene : una la Brasov, una la Turda si una in Bucuresti ei bine timp de trei ani situatia a fost astfel : cand eram in relatii super cu ce-a de la Brasov relatiile cu celelate 2 erau inexistente, cand relatia mea dintr-un motiv sau altul era rupta cu prietena din Brasov inflorea dintr-o data relatia cu prietena mea din Turda iar apoi cand si aceasta se rupe relatia mea cu prietena mea din bucuresti inflorea....apoi cand si aceasta se rupea, ma intelegeam de minune cu prietenea mea din Brasov. Nu am facut nimic (constient) ca sa influentez lucrurile eram un spectator uimit. Probabil aveam vreo lectie de invatat si mi-a luat trei ani sa o pricep...asta e doar un exemplu am avut multe altele....Aceste exemple ma fac sa privesc citatul de mai sus cu suspiciune. Daca intr-adevar trecutul nu e mort, ci prezentul este un trecut infinit?
Acum...un ecou pe care cand l-am terminat de rostit e trecut! Cand te privesc....e acum, daca imi intorc privirea ai devenit parte din trecut. Ce scurt e prezentul...dureaza o clipa....
Am invatat ca prezentul dureaza o clipa
Stim ca viitotul nu exista, cel putin nimeni nu-l poate demonstra!
Ce ne ramane?
Azi am dat peste acest citat si mi-a dat de gandit.
Exista in ziua de azi multe voci care sustin ca trebuie sa traiesti in prezent, nimic gresit in asta dar nu pot sa nu ma intreb, daca uitand trecutul e o conditie sine-qva-non pentru un prezent fericit atunci cum pot stii ca am fost fericita daca nu privesc in trecut ? E ca si cum ai zice ' Acum sunt fericita, dar ieri nu stiu cum am fost?!'
Cred ca trecutul ar trebui sa fie precum un cimitir! Cu totii mergem la cimitir...stim cum e! E un loc unde mergi rar...incercat de regrete cel mai probabil...daca nu, speriat stiind ca intr-o buna zi cei dragi tie, vor pasii probabil pe unde pasesti tu doar ca ei vor veni sa te caute pe tine. Asa ar trebuie sa fie si cu amintirile! Sa ne cautam cu grija, cu pasi tematori, constienti ca maine clipa asta va fi ingropata pentru vescnicie. Poate asa am avea curajul sa traim viata asa cum ne dorim.
Trecutul daca ma intrebi pe mine are anumite cicluri. Priveste in natura ca sa vezi ca fiecare anotimp are ciclu lui si fiecare lucru dat aici pe pamant are un ciclu de urmat. In urma cu cativa ani incepusem sa traiesc intr-un astfel de cerc vicios. Aveam trei prietene : una la Brasov, una la Turda si una in Bucuresti ei bine timp de trei ani situatia a fost astfel : cand eram in relatii super cu ce-a de la Brasov relatiile cu celelate 2 erau inexistente, cand relatia mea dintr-un motiv sau altul era rupta cu prietena din Brasov inflorea dintr-o data relatia cu prietena mea din Turda iar apoi cand si aceasta se rupe relatia mea cu prietena mea din bucuresti inflorea....apoi cand si aceasta se rupea, ma intelegeam de minune cu prietenea mea din Brasov. Nu am facut nimic (constient) ca sa influentez lucrurile eram un spectator uimit. Probabil aveam vreo lectie de invatat si mi-a luat trei ani sa o pricep...asta e doar un exemplu am avut multe altele....Aceste exemple ma fac sa privesc citatul de mai sus cu suspiciune. Daca intr-adevar trecutul nu e mort, ci prezentul este un trecut infinit?
Acum...un ecou pe care cand l-am terminat de rostit e trecut! Cand te privesc....e acum, daca imi intorc privirea ai devenit parte din trecut. Ce scurt e prezentul...dureaza o clipa....
Am invatat ca prezentul dureaza o clipa
Stim ca viitotul nu exista, cel putin nimeni nu-l poate demonstra!
Ce ne ramane?
Depinde de noi sa il facem trecut sau prezent sau ce vrem noi..ne ramane..clipa amintirea,bucuria..tristetea..ne raman toate..:)
ReplyDeleteDa..bun articol..Like:)
ReplyDeleteNumai titlu m`a facut curioasa sa citesc articolul..!
ReplyDeleteSa traim in prezent?:)
ReplyDeleteViitorul e incert..dar e in fiecare minut cand supravietuiesti si alegi sa mergi mai departe..prezentul e ceea ce se afla in spatele viitorului..iar trecutul iti asigura experienta.:)
ReplyDeletetrecutul este parte din viata noastra si niciodata nu poate fi uitat.intotdeauna vor exista consecintele faptelor noastre din trecut si mereu ne vom lovi de el
ReplyDeletemereu ne vom aminti de trecutul nostru.este o parte a vietii noastre
ReplyDelete